Ca intr-o poveste din copilarie. Inchizi ochii si iti amintesti bulgareala si oamenii de zapada, "bujorii" din obraji. Si ecoul strigatelor de bucurie, pe ulita... Ochii, stralucind a fericire suprema. Intr-o mare de alb...
Si ca ai "crescut"...
Apoi, ii deschizi usor si stand sus, pe munte, sentimentul e unic: cu "lumea" la picioare. Iar gerul iti ciupeste obrajii si te face sa simti, fara sa doara. Simti ca traiesti! Cu adevarat. Intr-o lume imaculata, deasupra lumii... Cand schiezi, devii dependent. De iarna. De viata. De alb...
Cand a aparut pentru prima oara, frumusetea trebuie sa fi fost alba.
No comments:
Post a Comment