As vrea...

Imi place sa stau la terasa din strada si sa-mi savurez cafeaua. Imi place sa privesc si sa simt freamatul din jurul meu. Imi place apoi sa umblu pe strazi si sa ma bucur de tot...

Asteptandu-si probabil ceaiul, ieri, mi-au atras atentia doi oameni in varsta, care stateau la o masa, in restaurant. Pentru ca s-au uitat intr-un mod cu totul special la copiii mei. Ea, cu parul complet alb, cu bucle mari, cu taior bej. El, cu parul carunt, purtand ochelari, in costum asortat... M-au impresionat prin blandetea care li se citea in priviri, prin zambetul cald care le lumina fata, prin bunatatea pe care o emanau....

Dintr-o data mi-am amintit de bunicii mei. Poate pentru ca nu m-am mai gandit de mult timp... Poate pentru ca am simtit ceva ce n-am mai simtit de cand i-am pierdut si mi s-a facut cumplit de dor de ei.

Sunt un copil crescut la tara. Am avut o copilarie fericita: am umblat desculta pe ulitele satului, am mancat fructe si legume nespalate, "sterse" pe tricou, mi-am rupt genunchii cazand, dar invatand sa merg pe bicicleta. Am invatat sa arunc cu piatra cat mai departe si sa trag cu prastia. Am mers cu caruta la camp si am mancat mamaliga cu ceapa si jumari. Am participat la culesul viilor, la noi si la alti vecini, ca asa e la tara: toti se ajuta intre ei! Am dat strugurii prin zdrobitor si am baut cel mai gustos must care a existat vreodata. Imi amintesc seara tarziu, cand faceam focul in strada si coceam porumb, cand povesteam, spuneam bancuri sau ne jucam "Filne, fete, flori sau baieti" (cateoadata, pentru a fi mai palpitant, adaugam si "melodii sau cantareti"). Ce vremuri! 

Bunicul meu a disparut brusc... Bunica mea, dupa o lunga si grea suferinta. Dar blanzi si cu aceeasi ochi jucand in lacrimi de fiecare data cand ma priveau. Nu-mi amintesc cand i-am imbratisat ultima oara, dar si acum simt caldura imbratisarii lor... Si mainile aspre de munca. Si obrajii ridati... Si simt mirosul parului lor alb, de un alb atat de curat, semn ca timpul a trecut pe acolo si le-a prins manunchi, anii ... Pe care ii voi iubi, amintindu-mi.

Cand ai atatea amintiri nu inseamna ca ai imbatranit, ci ca esti doar mai bogat.

Doamna isi indreptase scaunul in asa fel incat sa-i poata urmari mai bine pe baietii mei. Deja incepusera sa-si faca semne si zambeau. Ca intr-o prietenie de-o viata. Iar eu nu ma puteam abtine sa nu-i admir margareta prinsa discret la taior. Mi se parea atat de frumoasa!.. Domnul m-a aprobat, complice.

As vrea... As vrea sa imbatranesc zambind.

Adevarul "gol-golut"

Draga mami, am vazut ca ai poze cu noi, in ipostaze mai mult sau mai putin decente. Nu au fost facute cu voia noastra si as vrea sa-ti spun cum "sta treaba" si sa ti le "explic".

"Cam" asa stateam zilnic la plaja. Cred ca poza asta e facuta in primele zile... Dupa cum poti observa, eram putin rusinati, pentru ca orice inceput e greu, dar a fost alegerea noastra. Doar stii ca si acasa, asta e "costumatia"  preferata...

Ca de obicei, Tudor m-a ascultat cu sfintenie. Stii cat sunt de priceput in a da indicatii... Eu sapam in nisip cu mainile, iar el avea partea cea mai "grea": sa umple galeata si sa o aduca plina la groapa facuta de mine. De cele mai multe ori, trebuia sa merg la el sa vad ce se intampla si sa-l grabesc.

Nici acum nu m-am lamurit: ori era "sarcina" prea dificila pentru el, ori era el nepriceput, ca tot timpul "din greseala", o varsa ...! Mi se usca nisipul pe degete si ma enervam atat de tare, ca sa simteam ca-mi crapa pielea. Dura o vesnicie sa vina! Acum intelegi de ce uneori nu ne intelegem ca fratii "buni"?!

Ah! Aici - motto-ul nostru: "Nicio zi fara o opera de arta!" Si asta e una dintre ele...Iti place?

Chiar daca nu ai fost cu noi, sa stii ca nu am uitat ce ne-ai invatat: sa ne respectam prietenii si sa fim buni cu ei! Asa ca ne-am gandit sa le facem o baie in mare si animalutelor care ne-au permis sa facem ce vrem cu ele: sa le ingropam in nisip, sa le aruncam in lupte inutile si sa se omoare intre ele sau sa se arda de soare pentru ca bunica nu le-a dat cu crema.

Cand stiam ca suntem fotografiati, ne ascundeam dupa elefant sa mancam inghetata. Tu ne-ai invatat sa nu stam dezbracati de fata cu "strainii". Si erau multi acolo! Curios - nimeni nu ne-a intrebat cum ne cheama, cati ani avem si ai cui suntem...Ne vezi?!

"Ziua" noastra se incheia cam asa: impreuna, cuminti. Sa stii ca am mancat tot-tot! Poti sa o intrebi pe bunica, daca nu ma crezi...

Desi nu am gasit o poza despre asta, sa stii ca ne-a fost tare, tare dor de tine si de tati! Ne-a placut la mare, dar ne-ar fi placut si mai mult daca erati si voi! La anu', promiti sa mergem impreuna? Te-ai suparat ca am stat goi pe plaja?!

(Mami crede ca goliciunea e atat de frumoasa uneori si va iubeste mult, mult, mult....)

Un vis

Dintotdeauna mi-a placut sa port blugi. In orice situatie... Cine ma cunoaste, cu siguranta stie si asta. Iar cu blugi , evident, port tricouri. Pentru ca asa simt ca sunt "eu", confortabila cu mine insami. Prefer tricourile clasice, intr-o singura culoare. Nu atrag atentia prin nimic si am avantajul de a trece neobservata. Dar am privilegiul de a-mi face simtita prezenta, prin contrastul albastrului intens de denim si nuanta tricoului, oricare ar fi ea...

In fiecare zi imi aleg tricoul. Si nu ca sa "ma asortez", ci ca sa fie ... potrivit.

De cate ori am simtit ca port tricoul potrivit?! De cate ori nu mi-am dorit un alt tricou?! Ca al tau, ca al ei, ca al lui... Sa-l primesc in dar sau macar cu imprumut, sa vad cum ma simt in el si daca imi place. A meritat sa mi-l doresc sau sa-l cumpar?! Si de cate ori am imprumutat tricouri?! Sau pantofi, o esarfa sau macar cercei... De foarte, foarte putine ori si a fost demult. Nu-mi amintesc decat vag persoana si mai ales de ce... Nu-mi mai amintesc ce am simtit sau daca a simtit la fel.

"....... din intamplare ...... pe langa voi, pe langa ea ...... purta, din intamplare, tricoul ......."

... Asezat langa mine, purtand un tricou rosu, imi spune soptit:

"Mergem?"

Tresar, privesc paharul cu vin de pe masa si zambesc. In dreapta - palaria mea verde, de soare, inscriptionata  discret: "Life is good"... Potrivita pentru tricourile cumparate si purtate impreuna. Niciodata imprumutate...

"Te iubesc!"

Un vis.

Oameni - carti

Ieri, in aeroport, doi tineri discutand. In trecere, l-am auzit pe unul dintre ei zicand: "... sunt o carte deschisa".
Modul in care a rostit asta mi s-a parut fascinant si fara sa vreau, l-am privit ca pe o invitatie la lectura. Era neras, inalt, brunet, cu ochii caprui, imbracat in blugi, model oarecum evazat, cu tricou in dungi, albastru cu alb, tenisi de un albastru inchis. Un tip destul de comun, dar pentru mine cumva aparte, pentru ca fara sa vrea si fara sa vreau, l-am surprins prezentandu-se: "o carte deschisa". Brusc, mi-am amintit ca am discutat recent cu un prieten, intr-o noapte spre dis-de-dimineata, cum e sa gasesti pe cineva care sa fi citit aceeasi carte...

Si m-am privit rasfoind o carte. Ordonata in capitole, cu imagini alb-negru si color, cu prefata. Publicata in cerc restrans. Citita poate in intregime, poate partial sau chiar deloc. In functie de accesibilitate, de disponibilitate. Despre mine. Despre altii - impresii. Oare cum e sa fii citit de altii? Dar de mine insami? Cunoscandu-ma, nu cred ca sunt usor de citit. Ca o carte greoaie, pentru ca sunt schimbatoare, trec de la de o idee la alta, ma transform, traiesc intens. Ma pot lasa citita la cerere sau poate din intamplare, ca si tanarul din aeroport.

Un prieten mi-a recomandat o carte, "Iubirea fata de aproapele", de Pascal Bruckner. Am cautat-o pe net si i-am citit prezentarea. N-ar fi trebuit s-o fac. Mi s-a parut brusc neinteresanta. Nu mi-a transmis ..."profunzime". Asa ca, va ramane inchisa o perioada. Ca si oamenii... Candva, cu siguranta, o voi citi, dar nu acum.

Apoi mi-am dat seama ca am citit multe carti. Unele mi-au placut, altele - nu. Unele m-au facut sa vibrez, altele - nu. M-am bucurat de fiecare data de un nou capitol scris de un autor drag, m-am implicat si am trait fiecare clipa. Si am pastrat imagini ale cartilor citite. Unele alb-negru, altele color. In facultate am avut o prietena foarte buna, Alina. Imi placea sa-i zic Alinuta - mica de statura, cu ochelari, satena si tot timpul vesela. Se enerva foarte rar, iar cand o facea, nu ma puteam abtine sa nu rad. Era atat de haioasa! Mi-e dor de ea. Nu ne-am vazut de multa vreme. Vietile noastre s-au schimbat si am mers in directii diferite. Pentru mine, e o carte mereu interesanta. O lectura neterminata, pierduta poate....Undeva, in cartea mea, culorile ei si-au pierdut intensitatea si cele mai multe sunt alb-negru. Poate singura imagine colorata a ramas un borcan cu ardei rosii, pregatiti intr-un mod cu totul special de mama ei, intr-un fel de sos dulce-acrisor. Poate intr-un nou capitol, si alte imagini isi vor improspata culoarea sau vor disparea, nu inainte de a fi gri. Nu-mi place deloc griul: e inexpresiv, e ... depresiv. Dar e ... si mi-e teama de el. Sunt mereu in asteptare, sa lecturez noi capitole din carti vechi si altele, din carti noi - poate cu ea sau despre ea, poate cu altii sau despre altii. Absenti si prezenti - viitoare pagini. Nu-mi place sa recitesc, imi place sa pastrez emotii si imagini, pe care le pot retrai din memorie. Mai ales ca oamenii cunoscuti demult se schimba, se re-scriu sau incep sa scrie diferit. Devin mai usor sau mai greu de citit...Pe mine ma fascineaza ce e complicat, de durata. Devin superficiala si fac greseli cand e vorba de ceva facil. Cred ca e o provocare sa revezi un prieten drag din trecut si dupa atatia ani de absenta sa constati ca s-a schimbat foarte mult sau deloc. Si ai de ales intre a citi ceva nou, de acelasi autor, dar in alt stil, diferit de cel care odinioara te-a "provocat" sau a continua sa lecturezi o carte buna. Acolo unde e lasat semnul de carte, eu as scrie o nota: "De continuat" si as citi... Pagina cu pagina, cu sufletul la gura. Si as zambi...

Oare ce as vrea sa citesc despre mine? Oare ce ai vrea sa citesti depre mine? Cu fiecare, descoperi, te descoperi si te redescoperi. Deoarece, pentru cei pentru care insemni ceva, vrei sa fii un bestseller.

P.S. Multumesc tuturor celor care mi-au dat carti de citit, dar mai ales celor de la care am primit "autografe". Celor care au ales sa ma pastreze si sa-mi imbogateasca "continutul". Imi doresc lecturi frumoase si va doresc lectura placuta!