Timp

“Fiecare lucru se face la timpul lui”… Timpul prezent. Incurajare sau repros?

Si care timp? Timpul pe care l-am pierdut, pe care il regretam si pentru care am face orice sa-l aducem inapoi? Timpul pe care nu-l gasim decat foarte rar pentru ca suntem prinsi intr-o rutina care ne dicteaza pana si ce sa simtim? Timpul care oricum e prea scurt sa ne mai gandim si la noi, la ce ne place sau la ce ne-ar placea sa facem candva? Timpul care a nascut pasiuni si pe care tot el le-a distrus ulterior cand n-a mai fost la fel? Timpul care ne-a iubit si ne-a rasfatat odata, atat de mult incat ne-a facut sa credem ca suntem stapanii lumii si ca avem puterea de a trece peste orice, inclusiv peste “vreme”? Timpul care ne-a tradat mai tarziu si ne-a aratat ca nu mai poate sta sau ca nu mai are rabdare? Timpul care ne-a fost alaturi cu bune, cu rele, timpul pe care l-am simtit prieten, de care am devenit ulterior dependenti si de la care am inceput sa pretindem mai mult, mai mult, mai mult… in numele unei prietenii de-o viata?

Timpul meu rataceste… Si nu ma simt pedepsita. As fi vrut doar sa ratacim impreuna. Pentru ca am nevoie de el. 

P.S. Imi place... Poate, fara nicio legatura...