Saturday 16 July 2011

Matisse Class

Bogdan a primit loc la Nursery abia din 13 iunie, in sesiunea de dupa-amiaza (12.15-3.15), in Matisse Class. I-am spus ca o sa mearga la gradinita si a fost foarte incantat, mandru chiar...ca o sa aiba "servici", ca tati.


Si totul a inceput cu o perioada de acomodare: joi am fost sa vizitam scoala insotiti de Mrs Gilmore, secretara scolii. Apoi vineri, am stat impreuna la activitatea outdoor. Eu am avut ocazia sa vorbesc cu Miss Dawkins si Mrs Reese, iar Bogdan - sa se joace. Si a fost bine... La un moment dat a disparut. L-am gasit inauntru: isi facuse deja un prieten, pe Josh, cu care se juca la macheta cu dinozauri. Cu greu, l-am luat acasa. A urmat ziua de luni cand a trebuit sa ramana si fara mine. Nu a mai fost la fel de vesel. A fost tacut tot drumul pana la scoala. "E firesc sa ai emotii", i-am zis, "dar trebuie sa crezi ca va fi bine si cu siguranta, asa va fi!". "Trebuie sa mergi sa inveti engleza, o sa te distrezi de minune, o sa-ti faci prieteni!". "Si o sa stiu engleza mai bine ca tati?". "Da", i-am spus, "mult mai bine". Si am ajuns putin mai devreme. Copiii se jucau in curte, parintii asteptau frumos la rand. sa fie poftiti in clasa.
Am trait atunci un sentiment frumos. Cativa parinti s-au intors si m-au salutat zambind. Si imediat l-au salutat pe Bogdan, intrebandu-l cum il cheama. Si Shawn, prietena lui filipineza, l-a luat de mana si s-au dus impreuna la tobogan. O mamica a venit spre mine si mi-a zis: "Hi! You must be Bogdan's mom. I'm Carla, Jake's mom. Jake told me that he will have a new colegue. They played together on Friday, did you know that?"  Nu stiam, dar m-am bucurat. Si m-am simtit importanta. Iar pentru asta, ii multumesc... Apoi i-am cunoscut pe rand pe mama lui Gabe, pe Diane, mama lui Jett, pe Lisa, mama lui Anabel, pe tatal lui Shawn, pe Niti, mama lui Kanak, pe parintii lui Rafael...E uimitor ce simti cand oamenii sunt altfel ... E uimitor sa privesti in jurul tau si sa simti ca ceea ce vezi iti umple sufletul. Cand eram copil, in scoala ni se vorbea de 1 Iunie, asa-numita Zi Internationala a Copilului. Si an de an, ni se prezenta o imagine cu copii din toate natiile, asezati in cerc, tinandu-se de maini si razand. Privind copiii cum se joaca, mi-am zis ca imaginea aceea e reala (ulterior am aflat si ca in scoala se vorbesc 17 limbi).
Usa s-a deschis si am fost poftiti inauntru. Bogdan avea deja inscriptionat numele si asociat unui vapor. Si i-a placut ... Apoi a privit in jur si m-a intrebat ce nume este in dreptul fiecarui desen. Asa a facut "cunostinta" cu toti colegii lui. Aici, copiii isi fac singuri prezenta: inainte de a intra in sala de clasa, isi aleg numele dintre celelalte si il introduc apoi in buzunarul pe care scrie Matisse Class. Bineinteles, nu inainte de a fi rasplatiti cu cuvintele magice: "Well done!" Apoi zambesc si merg sa-si aleaga locurile pentru "circle time". Shawn l-a asteptat pe Bogdan, l-a luat de mana si s-au asezat. Rafael care statea langa Bogdan, i-a zis: "You can be my best friend if you want". Atunci Miss Dawkins, cu o voce calda i-a spus: "Here we don't have best friends because we are friends together". In momentul acela am avut un sentiment de usurare pentru ca am inteles ca Bogdan e pe maini bune,ca are colegi minunati, educati ca intotdeauna e loc pentru un nou prieten. A fost prima lectie importanta pe care am primit-o amandoi. Si pe care cu singuranta, am si invatat-o...E un sentiment aparte sa vezi cum copilul tau renunta nesigur la mana ta, pe care cu foarte putin timp inainte o stragea cu putere...Se  departeaza zambind, dar privind inapoi si accepta sa fie condus de alte maini, necunoscute lui, spre o lume "altfel", in care pana si limbajul e diferit, lume in care are incredere, stiind ca toti ii vor deveni, cu siguranta, prieteni. 


Saptamana trecuta, Bogdan m-a intampinat mandru, cu zambetul pe buze si mi-a inmanat un plic. L-am deschis si i-am vazut scris numele. Am citit totul pe nerasuflate:


"Bogdan has settled well into our Nursery Class after only two weeks! He is now willing to join in with registration and circle time and is beginning to try a range of activities in the classroom and outdoors. Bogdan enjoys participating in mathematical activities. His visual discrimination and memory are good. He can find matching pairs of pictures on dominoes games and counts in English to at least 10. He can also name the tringle, circle, square and rectangle shape. Bogdan thoroughly enjoyed playing the part of a bear in our Sharing assembly and is confident at moving in different directions in P.E.
We send our best wishes to Bogdan for the transition to his new school in September 2011.              
                      Class Teacher: Rebecca Dawkins"


L-am mai citit o data... Si inca o data. L-am luat pe Bogdan in brate si l-am strans cu putere. Apoi l-am sarutat pe frunte, in semn de multumire. Copilul meu m-a facut inca o data fericita. Si mandra....         

No comments:

Post a Comment