O zi

Azi a fost o zi speciala. Pentru parintii mei, care au profitat de inca o zi sa-mi spuna cat de mult ma iubesc si cat de importanta sunt pentru ei. Pentru sotul meu, caruia sunt sigura ca azi i-am lipsit. Pentru baietii mei, care azi mi-au cantat impreuna pentru prima data "Happy Birthday!", strigand "Bravo!" si aplaudandu-se la final pentru prestatie. Pentru prietenii cei care mi-au spus "La multi ani!". Pentru mine, ca m-am simtit coplesita...

Azi am inteles ca timpul se masoara nu numai in ani, ci si in luni si chiar in zile si ca "franturile" astea sunt de fapt tot ceea ce iti ofera timpul. Azi am simtit ca pot sa am amintiri in fata carora pot sa ma bucur si pot sa plang deopotriva. Azi am inteles ca un ramas bun poate fi simtit ca o despartire si ca poate sa doara. Azi am trait si m-am simtit si adult si copil...

Azi, Bogdan a ales flori pentru teachers : "anthurium rosa", in ghivece rotunde, rosii. Am scris pe felicitari cateva randuri, iar el a zis ca vrea sa se semneze singur si sa deseneze "o fata vesela ca a lui, ca stie, ca l-a invatat Miss Dawkins". Eu am ramas surprinsa pentru ca lui nu-i place sa coloreze, dar sa deseneze?!...Si a desenat: un cerc fiind capul, doi ochi mari cu gene lungi, si o gura mare, "ca si zambetul e mare, asa mi-a zis", si parul: linii mici drepte. Restul corpului l-a desenat din linii, fara sa uite sa numere 5 degete la fiecare mana pentru ca avea un scop: in mana a desenat o floare. Si nu a fost suficient: mi-a zis sa scriu eu in engleza "asta sunt eu" si sa arat asta printr-o sageata, ca nu cumva vreo teacher sa nu stie "cine e acolo" sau "sa-l uite".

...ultima zi de nursery pentru Bogdan. A fost trist. Stia ca asa va fi. In curtea scolii, copiii nu mai alergau ca de obicei, ci stateau cuminti, fiecare cu parintele lui, tinand in maini flori si felicitari. Cand usa s-a deschis pentru a intra in sala de clasa, totul a incremenit. Mrs. Rees, incercand un zambet discret, ne-a poftit in clasa. Mrs. Pigott ii astepta pe copii sa-si aleaga numele si sa-l puna apoi in buzunarul Matisse Class. Miss Dawkins era asezata jos, cu picioarele incrucisate incurajand copiii sa se aseze pentru "circle time". Toti au trecut pe rand pe la fiecare si au oferit flori si felicitari, primind in schimb o imbratisare si o puternica strangere de mana. Cu ochii rosii de plans si zambetul blajin, educatoarele lui Bogdan erau perfecte. Si mi-am dat seama ca pentru asta Bogdan le iubeste atat de mult. Si mi s-a umplut sufletul de tristete. Apoi am privit parintii: tacuti, cu privirile in pamant...Mi-am amintit brusc descrierea pe care unii o fac englezilor: "sunt oameni reci, formali". Si nu e deloc asa. Sau poate am eu noroc de oameni buni. Nimeni nu s-a "gatit" special pentru momentul acesta si nimeni nu s-a fardat pentru a nu arata ridicol din pricina lacrimilor. Da, e foarte adevarat: englezii pot sa planga, sincer! Ca si copiii lor... Ca si Bogdan, bineinteles. In incercarea noastra de a-i convinge sa se opreasca, Miss Dawkins ne-a mai dat o lectie: "Let the children cry! Crying and laughing express their feelings and children should know both. They will grow and they will learn to express their feelings better. Just stay with them in those moments to give them courage to do this!"  In loc de explicatii, in asemenea momente este bine sa-ti lasi copilul sa planga...Si astfel, fara cuvinte, sa transmita un mesaj. Unul nepretuit pentru cei carora le este adresat...


Nu intamplator, ieri la nursery, Bogdan a sadit petru prima oara o floare in ghiveci. Mi-a explicat cum a pus pamantul, cum "l-a intepat" cu cutitul si cum a imprastiat semintele. Si-a ales ca floarea lui sa fie alba si nu roz, "ca de fetita". Si a fost foarte mandru. A fost unul dintre ultimele lucruri pe care l-a invatat la nursery. Mi-a spus ca pamantul trebuie udat zilnic, ghiveciul trebuie pus la fereastra sa-l incalzeasca soarele, ca floarea LUI sa creasca. In fiecare dimineata verifica sa vada daca a incoltit ceva. Inca nu pune el apa ca-i e frica sa nu puna prea multa si sa i se inece floarea. Dar stie ca va rasari pana va merge la scoala: asa i-a spus teacher. Li s-a explicat ca fiecare etapa inseamna ceva si ca fiecare arata diferit. Cand floarea va creste, atunci si ei vor fi mai mari si vor intelege ca e timpul pentru un alt pas. O alta "frantura" de timp...


Azi, inainte de ramas bun, Miss Dawkins i-a strans in jurul ei si le-a zis: "Don't forget: aim high, believe in yourselves and smile!" Si copiii au plecat ca de obicei, pregatiti pentru o noua zi ...