Dor

Sunt o sustinatoare a ideii ca iubirea la distanta nu rezista. Si cred in continuare asta ... Dar dorul exista, indiferent de distante. Si poate fi asociat iubirii.
Azi mi s-a facut dor. Dor nebun de parinti, de prieteni, de "departe" ... Dor de "lumea" pe care am lasat-o undeva pe drum, fara s-o uit, stiind ca ma voi intoarce pentru ea, macar din cand in cand ... Nu am pierdut nimic: stiu tot, pentru ca vorbim pe chat si ne si vedem, sa nu ne uitam chipurile si sa ne oferim placerea de a constata ca timpul nu ne-a schimbat.
Insa nici cafeaua, nici pizza si nici chiar berea, nu-ti ofera aceeasi savoare ca altadata, cand te gandesti la ele si le asociezi cu oameni dragi. Aici, cu noi prieteni, traiesti aceeasi bucurie, dar aroma e diferita. Cred ca pot spune ca oamenii au arome aparte, iar eu ii pot savura diferit, ma pot satura de ei sau nu, in functie de cum percep simturile mele aroma respectiva, si mai ales taria ei ... si mi se poate face dor.
Si daca dorul e asociat iubirii, iar mie imi lipsesc aromele, inseamna ca iubesc. De la distanta, altfel ... Iar emotia, e ca a primei intalniri...